De către: Ioana Munteanu

Domnule Răzvan,
Sînteţi de o candoare dezarmantă!… Parcă ne-am mai întîlnit o dată pe teme similare şi îmi amintesc că m-a frapat şi atunci amestecul de bune intenţii şi micile alunecări de la dreapta logică vădit în comentariile dumneavoastră. Din păcate, dreapta logică este neiertătoare, dar apreciez buna dumneavoastră credinţă şi înţeleg că sînteţi pur şi simplu copleşit de viaţă.
Am cîteva observaţii: 1. Tov. Gâdea nu poate fi scos din această ecuaţie sub cuvînt că nu vă uitaţi dumneavoastră la el. Aflaţi că nici eu nu mă pot uita mai mult de cinci minute pe săptămînă (îmi lipseşte şi mie organul necesar, se pare). Dar atît cît m-am putut uita a fost suficient ca să înţeleg că tov. Gâdea este o parte a problemei, nu este în afara problemei. Maşinăria din care face parte a avut un rol imens în năucirea acestui popor, în înveninarea atmosferei naţionale pînă la a o face să devină irespirabilă şi în apariţia unor reacţii de apărare de partea cealaltă (a Lunii? a Soarelui?).
2. Nu ştiu de ce aduceţi în discuţie împărţirea lumii în intelectuali şi neintelectuali. Nu eu am făcut-o. Nu o face nici autorul articolului din “22″. Nu o fac nici vinovaţii “propagandişti” ai lui Băsescu. Cei care au pus problema în felul acesta au fost cei care s-au simţit deranjaţi că nişte indivizi (întîmplător sau nu, ştiutori de carte) au cîteva cuvinte de apreciere referitor la ceea ce face Băsescu. Asta i-a înfuriat teribil pe cei care, majoritari fiind, se pare că nu mai concep ca o minoritate să vadă altfel lucrurile. Altminteri, sigur că dihotomiile pe care le stabiliţi (om-neom, vertebrat-nevertebrat etc.) sînt corecte. Cred totuşi că, după cei 60 de ani de amărăciune despre care vorbiţi, ar fi trebuit să ştiţi că este inadmisibil ca ştiinţa de carte să fie încă vîrtos discreditată.
3. Nu ştiu de unde pînă unde aţi scos (dacă nu de la Antene şi Realităţi, poate din aerul otrăvit pe care îl emană acestea dînd naştere unei vulgate complet eronate) povestea cu “textele scrise si spuse despre puterea actuala” si cea despre “dispretul pentru lucrurile tragice care se petrec in jurul nostru”. Aceste lucruri sînt – iertaţi-mă – nişte invenţii pure şi simple. Cred că nu aţi urmărit luările de poziţie ale respectivilor… cum să le zic?… “ştiutori de carte”. Eu le-am urmărit şi pot să vă spun că am observat că poziţia lor a fost consecventă cu ceea ce afirmau înainte de venirea la putere a odiosului Băsescu şi că s-a nuanţat corespunzător oridecîteori Odiosul Dictator a deraiat de la principiile democratice şi salutare pe care le-a predicat iniţial şi chiar şi mai apoi. Atitudinea politică sau civică a respectivilor “ştiutori de carte”, pur şi simplu, nu găsesc că este greşită, iar ceea ce li se aruncă în spate este nedrept şi aberant. Şi nu văd unde şi cînd au insultat tragedia naţiunii. Dimpotrivă. Nu fac decît să plîngă această naţiune, în modul cel mai sincer, de dimineaţă pînă seara.
4. Înainte de 2004, conflictul dintre maşinăriile de presă care îl hrănesc pe alde Gâdea şi susţinătorii Odiosului nu exista pentru că nu se produsese această polarizare clară a forţelor. Nu văd de ce aveţi aerul că descoperiţi aici o cauză tenebroasă. Odiosul Dictator a avut darul de a despărţi apele în felul acesta. Este, categoric, un tip conflictual. Totodată, a avut darul de a deranja pe mulţi, iar asta – o spun eu personal – nu găsesc că este un lucru rău. Dimpotrivă. Pînă la un punct, e cît se poate de bine.
5. În fine, să facem şi puţină hermeneutică a textului shakespearian. Am impresia că vreţi să smulgeţi de la Marele Will ceea ce nu a fost în intenţia lui să afirme. Petruchio nu întruchipează Despotul, nici măcar pe Despotul luminat, iar disputa halucinantă despre Lună şi Soare este un procedeu de vindecare a femeii îndărătnice. Voinţa arbitrară e a femeii, iar exerciţiul de interpretare a realităţii dirijat de Petruchio este un exorcism şi un act amoros. Răul nu se află în demersul lui Petruchio, ci în femeia îndărătnică (obişnuită să întoarcă adevărul pe dos zi de zi), femeie pe care bărbatul o va învăţa iubirea, iubirea care sacrifică voinţa pentru ceva mai înalt decît ea… Ei, e un pic mai complicat, să lăsăm…